CONSPIRAȚIA „MARIJUANA”


Ştiaţi că planta numită cânepă are peste 25.000 de utilizări? De la alimente, vopsele, combustibili şi până la îmbrăcăminte şi materiale de construcţii. Urme de cânepă se găsesc chiar şi în pliculeţele de ceai Lipton. Şi chiar şi la o parte din maşinile fabricate azi. Cea mai veche dovadă a utilizării cânepii este o bucată de ţesătură descoperită în Mesopotamia, datând de acum 10.000 de ani. Cea mai veche hârtie provine din China, în urmă cu două milenii şi este făcută din fibră de cânepă. Chiar şi egiptenii au utilizat cânepa la construcţia marilor piramide. Cânepa a devenit atât de importantă în Anglia secolului al XV-lea, încât regele Henric al VIII-lea a aprobat o lege în anul 1553, prin care îi amenda pe fermierii care nu creşteau pe pământurile lor cel puţin un sfert de acru de cânepă la fiecare 60 de acri deţinuţi. În America, au existat perioade în care îţi puteai plăti impozitele în cânepă. În 1850, în SUA existau 8.000 de plantaţii de cânepă.

La fiecare 3,6 secunde un om moare de foame. Seminţele de cânepă sunt foarte hrănitoare şi o soluţie economică pentru a pune capăt foametei la nivel mondial. Cu o concentraţie de 80% grăsimi bune, de care corpul uman are nevoie pentru menţinerea sănătăţii, cu proteinele şi aminoacizii deţinuţi, cânepa reprezintă alimentul perfect pentru om.

Primul motor diesel a fost proiectat să folosească uleiuri vegetale, între care şi cel de cânepă. În anii 1930, Henry Ford a produs un automobil compus 70% din material plastic realizat din cânepă. Picturile marilor artişti Rembrandt, van Gogh sau Gainsborough au fost create pe pânze de cânepă, folosindu-se acuarele extrase din aceeaşi plantă.

Peste 50% din pesticidele existente în lume sunt folosite în culturile de bumbac, în timp ce cânepa poate creşte în doar 100 de zile, fără erbicide şi pesticide, ajutând la protejarea mediului înconjurător. De asemenea, din cânepă s-ar putea fabrica hârtia de ziar sau de cărţi, mult mai rezistentă decât cea produsă din lemnul copacilor, cruţându-se astfel pădurile care produc oxigenul atât de necesar vieţii.

Şi totuşi, de ce cânepa este atât de marginalizată în zilele noastre? Doar pentru că o denumim si marijuana? Da, marijuana e periculoasă, dar nu pentru corpul sau mintea umană, ci pentru companiile petroliere, industriile chimice, de alcool şi de tutun. Afaceri uriaşe, în care se învârt milioane de dolari, ascund adevărul de ochii publicului. Mulţi întreprinzători nici nu cunosc potenţialul extraordinar al canabisului, pentru că marile companii conspiră pentru a dezinforma publicul cu privire la această plantă care, dacă ar fi folosită la scară industrială, le-ar ruina.

De unde provine cuvântul „marijuana”? Termenul a fost folosit pentru prima dată pe la mijlocul anilor 1930, pentru a strica buna imagine şi istoria fenomenală a plantei de cânepă, căci în limba portugheză, „mariguango” înseamnă „otrăvitor”. Iată câteva informaţii interesante, înregistrate de-a lungul timpului despre cânepă:

– toate manualele şcolare din SUA au fost tipărite pe hârtie din cânepă până în anii 1880;

– în SUA, din 1630 până în 1800 puteai să-ţi plăteşti impozitele în cânepă;

– refuzul de a creşte cânepă în America în secolele XVII şi XVIII era ilegal; de exemplu, în Virginia puteai ajunge la închisoare dacă refuzai să creşti cânepă;

– până în 1820, când s-a introdus cultivarea bumbacului, 80% din textilele şi hainele oamenilor erau făcute din cânepă;

– bibliile lui Guttenberg și Declaraţia de Independenţă a SUA au fost scrise pe hârtie de cânepă;

– în anul 1916, guvernul SUA a previzionat faptul că până în anul 1940 toate ziarele vor fi tipărite pe hârtie de cânepă şi astfel nu va mai fi nevoie ca arborii să fie tăiaţi; studiile arătau că un acru de cânepă echivalează cu 4,3 acri de arbori;

– până în 1937, în SUA, vopsele şi emailuri de calitate au fost făcute din ulei de cânepă;

– primul model de maşină „T” al lui Henry Ford mergea pe gazolină extrasă din cânepă; maşina avea tăblii de plastic obţinut din cânepă, de 10 ori mai rezistente faţă de oţel.

– în februarie 1938, revista Mechanical Engineering Magazine a publicat un articol intitulat „Cea mai profitabilă cultură ce poate fi crescută”, arătând că aceasta nu poate fi decât cânepa.

– într-un film documentar de 14 minute, realizat în 1942 de Departamentul Agriculturii din SUA, fermierii americani erau încurajaţi să cultive cânepă pentru a susţine efortul american de război: „Cânepa exista înaintea construcţiei templelor greceşti. Timp de mii de ani, această plantă a fost folosită în China pentru realizarea îmbrăcămintei. […] Acum, în Filipine şi în Indiile de Est, cânepa se află în mâinile japonezilor. Cânepa americană este necesară atât pentru industria militară, cât şi pentru celelalte industrii ale noastre”.

– cultivarea şi industrializarea cânepii nu dăunează mediului; Agenţia Americană de Dezvoltare (USDA) a confirmat acest lucru, arătând că planta produce de până la 7 ori mai puţină poluare decât cultivarea altor plante tehnice.

În anul 1937, concernul internaţional DuPont şi-a patentat procesul fabricării plasticului din petrol şi cărbune. În raportul anual, acţionarilor săi le-a fost făcută recomandarea de a investi în noua divizie petrochimică. Produse ca materialele plastice, celofanul, celuloza, metanolul, nailonul etc., puteau fi realizate din petrol. Industria naturală a cânepii ar fi ruinat afacerile DuPont. Cine credeţi că era un investitor important al companiei DuPont? Andrew Mellon, cel care a devenit Ministrul Finanţelor pe timpul preşedinţiei lui Edgar Hoover. Mellon l-a numit pe Harry Anslinger, nepotul său, la conducerea Biroului Federal de Narcotice şi Droguri Periculoase. Intenţia era foarte clară: cânepa trebuia să fie declarată ilegală, întrucât ameninţa afaceri de miliarde de dolari. Aceşti oameni au introdus termenul obscur „marijuana”, pe care l-au impus în conştiinţa Americii.

În anii ‘30, în ziarele americane a început o campanie care scotea în evidenţă lucruri groaznice privind marijuana. Pericolul marijuanei era prezentat în ştirile de primă pagină. Cititorii erau informaţi că marijuana era responsabilă pentru toate: de la accidentele de maşină şi până la pierderea moralităţii. Filme ca Nebunia marijuanei,Marijuana, asasinul tinerilor şi Marijuana, iarba diavolului erau pelicule propagandistice comandate de aceşti industriaşi pentru a crea un duşman. Scopul lor era acela de a câştiga simpatia publicului, astfel încât să poată fi adoptată legea împotriva cânepii. La vremea aceea, populaţia era naivă, chiar la limita ignoranţei. Masele erau uşor de manipulat, iar știrile prezentate în ziare sau la radio erau considerate adevărate.

Pe 14 aprilie 1937, legea privind interzicerea marijuanei a fost introdusă în House Ways and Means Committee (comitet în cadrul Congresului SUA, singurul care putea introduce un proiect de lege în camera legislativă fără a fi dezbătut anterior de alte comitete). Preşedintele acestui comitet era Robert Doughton, un apropiat al companiei DuPont. El a aranjat în aşa fel, ca legea să treacă prin Congres. Mult mai târziu, James Woodward, doctor şi avocat, a depus mărturie în favoarea marijuanei din partea Asociaţiei Medicale Americane, arătând că motivul pentru care această asociaţie nu a denunţat legea interzicerii marijuanei mai devreme a fost faptul că tocmai descoperiseră că marijuana era de fapt banala cânepă. În septembrie 1937, cânepa a devenit ilegală. Cea mai folositoare recoltă din lume a fost identificată ca un drog. Congresul american a interzis cânepa pentru că Anslinger, şeful Comisiei de droguri, a afirmat că marijuana îi face pe consumatori să se comporte extrem de violent. În anii ‘50, acelaşi Anslinger a afirmat exact contrariul: marijuana te linişteşte atât de mult, încât soldaţii americani nu vor mai lupta deloc. Care mai e adevărul?

Cânepa are o fibră de calitate mult superioară celei produse din lemn. Pentru a fabrica hârtia din cânepă, sunt necesare mult mai puţine chimicale decât pentru hârtia produsă din lemn. Unui copac îi trebuie zeci de ani ca să ajungă la maturitate, pe când cânepii îi este de-ajuns un singur anotimp. Iată câteva din întrebuinţările pe care cânepa le-ar putea avea în folosul omenirii:

– Toate materialele plastice ar trebui realizate din ulei de sămânţă de cânepă. Plasticul din cânepă se descompune în timp şi nu distruge mediul. În schimb, cel fabricat din petrol otrăveşte apele curgătoare, pentru că nu e biodegradabil.

– Din cânepă se fac medicamente foarte eficiente. Să nu uităm că în trecut, Asociaţia Medicală Americană sprijinea tratamentele pe bază de canabis, care sunt naturale şi nenocive pentru organismul uman, faţă de medicamentele de sinteză, bazate pe compuşi petrochimici. Cânepa ajută la curăţarea arterelor, astfel încât sângele să poată circula mai bine. Cânepa conţine THC, un agent activ care ajută în boala canceroasă, astm, glaucom şi multe alte afecţiuni.

– Cânepa poate combate foametea în lume. O mulţime de produse alimentare pot fi realizate din cânepă. Seminţele de cânepă conţin proteine naturale în cantităţi mari.

– Din cânepă se pot confecţiona haine confortabile. Îmbrăcămintea din cânepă este extrem de durabilă în timp. Incredibil, dar în anumite state din SUA, ca de exemplu Kentucky, s-a ajuns la măsuri aberante, purtarea hainelor făcute din cânepă fiind considerată infracţiune. Vă imaginaţi cum ar fi să fiţi arestaţi pe stradă pentru că purtaţi tricouri, genţi sau încălţăminte din fibră de cânepă?

Lumea e nebună… dar asta nu înseamnă că şi voi trebuie să fiți. Adunaţi-vă şi împrăştiaţi vestea. Spuneţi oamenilor, inclusiv copiilor voştri, adevărul. Folosiţi produsele din cânepă! Eliminaţi cuvântul „marijuana” din vocabularul vostru şi gândiţi-vă la povestea care v-a fost servită. Luptaţi împotriva propagandei, creată pentru a-i favoriza pe bogaţi. Cânepa trebuie să fie utilizată din nou, căci avem nevoie de o energie curată, pentru a ne salva planeta.

Spălarea creierelor de către marii producători din industria petrochimică, a tutunului şi a băuturilor alcoolice continuă. Reclamele de la TV spun că „dacă cumpăraţi marijuana, contribuiţi la asasinate şi la războaiele dintre bande”. Ultimele reclame TV spun chiar că „dacă cumpăraţi marijuana, sprijiniţi terorismul”. Incredibil! O plantă atât de minunată cum este cânepa a devenit una de factură teroristă. Atât de departe a ajuns manipularea…

Nu ignoraţi câteva statistici elocvente: o jumătate de milion de decese anual în lume se produc din cauza fumatului. O altă jumătate de milion de decese anual în lume se produc din cauza alcoolului. Şi asta, în timp ce nimeni n-a murit până acum din cauza canabisului. Industria petrochimică a distrus natura, nu industria cânepii. Afirmaţia că marijuana ar induce o stare apropiată celei de beţie este una falsă. E adevărat că marijuana te face să simţi că timpul se scurge mai încet, dar astfel poţi deveni mai sensibil. Poţi aprecia mai mult artele şi poţi veni mai aproape de natură, stare total opusă stării de beţie. Deci, dimpotrivă, devii mai conştient.

În concluzie, singurul motiv pentru care cultivarea cânepii este considerată dăunătoare societăţii şi prin urmare ilegală este faptul că MILIARDARII PLANETEI DORESC SĂ RĂMÂNĂ ÎN CONTINUARE MILIARDARI.

Sursa: http://frumoasaverde.blogspot.ro

Trad.: Cercet.dr.ing. Neculai Grădinaru, Academia Română, Institutul de Mecanica Solidelor

http://dotsub.com/media/fc4e051a-1709-4e63-8a2c-912b09486c9f/e/m

Advertisements

About nodulgordian

http://www.nodulgordian.ro http://www.intunel.com http://www.bioeconomie.ro

Posted on January 5, 2015, in Conspiratii, Stiinta si Tehnologie and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 2 Comments.

  1. foarte bun articol, felicitari!

    Like

  2. Jenant….Exista enspe feluri de canepa, multe dintre se cultiva la greu, chiar si in romania.
    Marijuana se obtine doar din cateva soiuri de canepa…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: