Lilith, prima femeie (V)


Adam Lilllith and the Shades Deschid capitolul creațiilor artistice occidentale în care o regăsim pe Lilith cu marele poem Beowulf.

Cercetătorii susțin că Lilith este nenumita mamă a monstrului Grendel, demonul seducător “vechi de când lumea” care a dus în păcat generații de regi și nobili, creând monștri, Grendel fiind unul dintre aceștia.

Poemul a fost scris în insulele britanice ale primelor secole medievale, la granița culturilor nordice, germanice, celte și creștino-iudaice. Seducătoarea este descrisă doar ca un demon al apei, apropiindu-se deci de sirene sau lamii. Mai mult, în poem se spune că Grendel este urmașul lui Cain, alături de o mulțime de făpturi demonice – goblini, uriași, monștri. Ceea ce ne trimite la legenda lui Cain care, după abominabila faptă, a fost preluat de Lilith și învățat despre puterea sângelui.

La fel s-a întâmplat cu șirul de regi pe care mama lui Grendel i-a sedus și cu care a procreat o rasă “blestemată de Dumnezeu ca și tatăl lor, Cain, pe veci opunându-se lucrărilor Lui”…

 

Șarpele Evului Mediu și recunoașterea de către Papă

Lilith apare în primele sculpturi și picturi încă din perioada protorenașterii în fresce și sculpturi referitoare la momentul ispitirii. Ea este seducătoarea, cea care o îndeamnă pe Eva la păcat. În toate operele renascentiste este preluată tema rabinică și ulterior Kabbalistică, de care am vorbit în episodul trecut, a lui Lilith ca șarpele Edenului. Femeie șarpe este pentru Hyeronimus Bosch sau pentru marele Tițian… Totuși, în unele fresce, cum ar fi cele a lui Meister Bertram  din Minden sau a lui Hugo van der Goes, trupul ei este reptilian, nu de șarpe.

 

În unele opere, cum ar fi altorelieful de la Notre Dame, senzualitatea ispititoarei este incomparabilă (cu a Evei), acest detaliu sugerând și mai bine povestea lui Lilith. Să nu uităm că uimitoarele catedrale gotice sunt adevărate mesaje în piatră – criptate în sculpturi și reliefuri extraordinare, transmise peste veacuri de acei mari inițiați care au fost cavalerii templieri.

Vorbind de mesaje, perioada Renașterii a readus la lumină înțelepciunea și valorile interzise sau uitate ale antichității. Totuși, mi se pare ciudată apariția lui Lilith și a poveștii seducerii primului cuplu pe bolta Sixtină, operă a marelui geniu al artelor plastice, Michelangelo. Spun că mi se pare ciudat, fiindcă, notta bene, pictura a fost comandată și supravegheată îndeaproape de papa Alexandru al IV-lea Borgia. Deci, pun fireasca întrebare – dacă istoria lui Lilith era recunoscută chiar de papalitate, cum de nu apar mențiuni despre ea în scrierile bisericii creștine?

 

Lilith, fermecătoarea rebelă a romantismului

Epoca romantică aparține, prin excelență, rebelilor, frumoșilor rebeli gata să schimbe, într-un efort eroic, tot ce însemna prezent static și corupt,  concepții conservatoare și dogme de orice fel… Ori, cine putea fi un model mai potrivit pentru aceste idei decât Lilith?

Goethe o introduce în marea sa operă Faust, atât ca primă soție a  lui Adam, dar și ca vrăjitoare. Chiar diavolul, Mefisto îl invită pe Faust să fie atent și precaut cu frumusețea și farmecul lui Lilith…

Reflecția “frumoasei vrăjitoare” este, de altfel, plină de semnificații: “Încă din zilele Edenului merele au fost pofta bărbatului. Ce încântată sunt când mă gândesc, domnule, că mere cresc și în grădina mea…”

Spiritul tăios, caustic al geniului de la Weimar nu este împărtășit de un alt geniu al epocii, poetul englez John Keats. În poemul său Lamia, Keats aduce în balanță istoria tragică a seducătoarei – practic motivația dramatică a devenirii acestui demon frumos….

Același dramatism al transformării malefice sau demonice îl regăsim în celălalt poem dedicat fatalei seducătoare – “La belle Dame sans merci”. Un personaj ce avea să facă epocă în literatura și filmografia vampirică, o apopiere deosebită de sufletul lui Lilith. În opinia mea, atât John Keats, cât și următorul geniu de care vom vorbi au avut parte și de viziuni ale fabulosului personaj – spun asta atât din cauza senzației de înțelegere intimă, sensibilă, dar și din punct de vedere al unor descoperiri ulterioare vieții și creației acestora.

 

Apologia modernului Dante

Poate cea mai impotantă manifestare artistică în legătură cu Lilith îi aparține artistului englez Dante Gabriel Rossetti. După două evenimente tragice – nașterea unui copil mort și sinuciderea soției – artistul “prerafaelit” este pătruns de spiritul lui Lilith. Pentru aproape trei decenii  el își expune revelația în două tablouri superbe, amândouă numindu-se “Lady Lilith”, îi dedică un sonet, intitulat inițial chiar “Lilith” pentru ca apoi să-i schimbe numele în “Frumusețea trupului”. De fapt, Dante Gabriel Rossetti este primul care propune în literatură, de fapt în marea cultură, o Lilith modernă, diferită de personajul folclorului ebraic. Apoi tablourile unor personaje feminine asociate cu Lilith, nu numai că le-a pictat folosind același model Fanny Cornforth, dar și împrumută esența portretelor lui Lilith. Pandora, Elena din Troia, Lucrezia Borgia,  “The Merciless Lady” și multe altele.

Vorbeam de Lilith modernă, așa cum a simțit-o marele artist în poemul “Lilith”:

“Tânără, pe când pământul e bătrân,

Iscusit rafinată,

Atrage pe oameni în strălucirea mrejelor țesute,

Și pune stăpânire pe inima și trupul și viața lor –

Roza și macul îi sunt florile;

Căci, Lilith, unde-i acel ce n-ar fi momit

De-arome și săruturi dulci?”

Dar și mai interesantă este descrierea dintr-un alt poem dedicat lui Lilith, “Eden  Bower”:

“Era Lilith, soția lui Adam,

Nici un strop din sângele său nu era omenesc,

Dar era făcută cea mai dulce și senzuală femeie să fie…”

 

Frumusețea diavolului

Viziunea lui Rossetti despre Lilith este preluată de alți artistiști al epocii victoriene. Probabil și sub impactul admirației pentru puternica regină a epocii, marele poet englez Robert Browning supralicitează fondul sentimental al relației cu Adam, descriind o Lilith care îi mărturisește Evei iubirea veșnică pentru întâiul om.  O Lilith care își pierde demonismul inițial o dată cu primul sărut al omului Adam.

Merită menționat aici un tablou absolut superb, cel realizat de John Collier în 1892. Tabloul îl putem apologetic – Lilith este o zeiță a frumuseții și a erotismului. De fapt, cred că simbioza Lilith – Șarpe este asociată în imaginarul colectiv cu această pictură. Istoria acestui tablou este legată chiar de poemul citat anterior și este inspirat de scenele pline de senzualitate din Eden Bower:

“Lilith șopti în ureche șarpelui

La tine voi veni atunci cand totul va fi terminat

Eram un șarpe atunci când tu erai iubitul meu

Eram cel mai frumos șarpe din Eden…”

Închei acest capitol cu o manifestare contemporană dedicată interpretărilor și compozițiilor feminine – dar și spiritului femeii moderne, ce și-a ales-o pe Lilith ca simbol. Este vorba de festivalul anual Lilith Fair, inițiativa excelentei cântărețe de muzică pop și celtă Sarah MacLachlan. În decursul timpului la festival – au participat voci mari ale scenei internaționale – Sheryl Crow, Suzanne Vega, The Bangles, Queen Latifah, Sinead O’Connor – și multe alte nume sonore.

 

Zeița ocultismului modern sau… o ascunsă venerație veche de când lumea?

Un personaj cu valențe inimaginabile așa cum este întunecata seducătoare rebelă era firesc să atragă atenția unor mari ocultiști. Helena Blavatsky construiește în jurul lui Lilith o întregă teorie a apariției omului, a actului creației dar și a blestemului divin. Dar, spune Helena Blavatsky, femeia a apărut din dorința, din nevoia și pofta lui Adam creat din materie – și Lilith are tot ce există mai bun în acest sens.”

Aleister Crowley, acest inițiat al magiei sexuale și al căilor întunecate, o introduce în ritualuri și își botează prima fată cu numele mai multor divinități întunecate, printre care și Lilith. Ca o notă tragică, fetița a murit la numai doi ani…

Un alt mare inițiat, Robert Ambelain, a avut o adevărată revelație descoperind-o pe Lilith. Deși a scris doar o singură lucrare despre ea – din cele peste 50 pe care le-a publicat – un apropiat al său îmi mărturisea că Lilith a fost pasiunea, chiar obsesia sa de o viață. Dar, mi-a spus personajul respectiv, tot ce a aflat din cercetările sale misterioase, Ambelain a ținut doar pentru el…

Lilith este extrem de importantă pentru Luciferianism. Pentru acest curent ea perechea lui Lucifer. Este asociată miticei figuri Babalon – echivalenta Curvei Babilonului. Împreună cu Lucifer ea formează un cuplu androgin, Baphomet, dumnezeul vrăjitoarelor. Michael Ford, important teoretician al curentului, imaginează o trinitate, formată din Samael, Lilith și Cain. În cartea sa “The Book of Cain” explică, prin gura lui Cain, că originea acestuia ar fi fost de fapt Lilith care, în momentul tentației, i-a introdus esența dragonului, a lui Samael. Tot pentru luciferieni Lilith este și zeița vrăjitoarelor, este una și aceeași cu Hekate.

În fine, pentru religia Wiccan este o divinitate principală, fiind asociată cu sacra și legendara vrăjitoare Aradia sau, cum spunea Doreen Valiente, “mama” vrăjitoriei moderne, Lilith este zeița supremă a Craft-ului, darul vrăjitoriei.

În alte teorii wiccan Lilith este întruparea Marii Zeițe, împărțind această calitate cu alte zeițe – de fapt aspecte ale Marii Zeițe – Inanna, Iștar, Așerah, Kali… De fapt, spune aceeași teorie, Lilith ar fi fost o divinitate bună, dar regimul religios patriarhal ar fi demonizat-o.

Interesantă este și aserțiunea lui Gerald Gardner – unul dintre cei mai influenți wiccani dar și un important arheolog și antropolog; el scrie că, în intimitatea cultului vrăjitoarelor, a existat dintotdeauna, din timpuri imemoriale, într-o continuitate istorică, o venerare a lui Lilith.

În locuri tainice preotesele cultului, vrăjitoarele, au adus rugile lor și au venerat-o pe zeița Lilith…

  

Lilith, o remarcabilă împământenire… românească

Fabulosul spațiu mitic al românilor nu putea fi exclus din acest periplu mondial al lui Lilith. În episodul trecut am vorbit de acei strămoși misterioși, agatârșii, și de istorioara lui Herodot despre originea mitică a acestora din messianicul Hercule și demonica Echidna, considerată una din cele mai impresionante întrupări ale lui Lilith.

În folclorul românesc o mai intuim pe Lilith în alte câteva ipostaze.

Primul grup ar fi al “marile drăcoaice”, cum le numește Romulus Vulcănescu, Mamarca, Avestița și Samca. Toate reprezintă de fapt ipostaze ale aceluiași personaj, perechea diavolului.

Avestița, supranumită “Aripa satanei” este asociată cu Lilith chiar în monografia lui Siegmund Hurwitz. Sursa autorului elvețian este opera rabinului Moses Gaster, important filolog și folclorist român și evreu, unul dintre marii cercătători ai folclorului românesc dar și a tradițiilor evreiești. În legătură cu Avestița. el reproduce un text moldovenesc de la sfârșitul secolului XVIII: “… pe mine mă che(a)mă Avestița aripa sătani(i), aripa împăratului nostru voivodul Velzăvul; și acum am auzit de o fecio(a)ră anume Maria, fata lui Io(a)chim și Anii, cum că vra să nască prunc, pre Is(us) H(ri)s(tos) nazarine(a)nul, și mă duc cu ale mele meșteșuguri dievolești, ca să o sminte(s)c și să omor pruncul ei, după cum am smintit și pe alte femei pănă astăzi și smintesc. (…) Eu, cînd întru în casăle ominilor mă fac în multe chipuri di năluciri; mă fac: ogar, găină, muscă, epuri(i), paijăn, mîță, și în to(a)te chipurile ci au duh di sîință și am 19 numi(i). Cu numele mele acele fac tot feliul di răutăți; iar u(n)di să vor afla numele mele scris(e), eu colo la ace(a) casă nu mă pot apropea cale di șapte mile di loc; și numele mele sînt aceste: cel dintîi, Avestița; 2. Brana; 3.Zîlina; 4. Iscara; 5. Piha (cf. Pîca); 6. Isprava; 7. Liba; 8. Muha; 9. Hae; 10. Glubina; 11. Nicarda; 12. Tea; 13. Hulubai; 14. Tehaia; 15. Nevederia; 16. Teiana; 17. Ghesna; 18. Rota; 19. Zîlîsamca …” (text prelucrat de realizatorul radio Alex Turcu). Avem de-a face cu o interpretare în stil enochian, o adaptare a demonologiei ebraice la personajele folclorului nostru creștin.

Samca – o altă imagine a perechii diavolului, este conform dictionarului explicativ, “o ființă imaginară rea, care vatămă sau omoară oamenii”. O descriere sugestivă o avem de la folcloristul Marcel Olinescu:

“Samca este un duh feminin îngrozitor la vedere, cu părul rar și lung până la pământ, ochii săi roșii ca focul îi joacă în cap ca niște felinare bătute de vânt, nu stau locului o clipă, se sucesc și se strambă într-una, iar din gură bolborosește neîncetat cuvinte neințelese. Se travestește însă sub diverse înfățișări spre a se apropia de casele oamenilor, arătându-se femeilor însărcinate și pruncilor atât ziua cât și noaptea, în diferite chipuri: ca pisică, câine, capră, porc, gaină, cioară, broască, lacustă, muscă, păianjen, umbră și diferite năluciri”.

În fine, Mamarca, Momanda sau Mamornița, are tot un “rol” de duh rău, venind noaptea la ferestre să ia copiii.

Alte două făpturi sunt asociate cu Lilith – Muma Pădurii și Fata Pădurii. În primul caz, avem de-a face cu un duh al pădurii, un fel de zână-demon, reprezentată în două feluri… diametral opuse. Bătrână și urâtă, cu “ghiare rășchirate ca niște seceri, dinții cât teslele, ochii cât stelele” (R. Vulcănescu), ea umblă noaptea, intră în casele oamenilor și îi omoară.   Muma pădurii poate lua însă și înfățișarea de femeie tânără și frumoasă care, evident, sucește mințile bărbăților și îi omoară dar, ciudat, ocrotește copiii care se rătăcesc în pădure.

Fata Pădurii este asemănătoare, ba chiar unii o confundă cu Muma Pădurii. Victor Kernbach o definește astfel: “Un geniu rău al pădurilor, o divinitate malefică, nefastă din mitologia românească. Uneori apare ca femeie tânără, alteori foarte bărână, cu părul lung până la pământ, bocind neîncetat prin păduri; se poate autometamorfoza la dorință. Întotdeauna când se plimbă stârnește vuiteul codrului, iar adesea râde ea însăși în hohote sinistre sau plânge hohotitor, alteori doar chiuie sau croncăne. Umblă la marginea pădurilor, momind pe drumeții rătăciți.”

Există însă și alte păreri, printre care o voi cita pe aceea a distinsului cercetător și profesor Constantin Eretescu, care o consideră pe Fata Pădurii un… Zburător feminin. ” Fata Pădurii nu este însă întotdeauna, ni se spune, un personaj blestemat, respingător și periculos; faptul ca ea poate să ia diverse înfățișări, adesea pe aceea a logodnicei sau a soției celui agresat pentru a-i înfrânge circumspecția, pentru a-l înșela, duce, în câteva cazuri, la o reprezentare pozitivă, masca se lipește de față și Fata Pădurii devine o zeitate binevoitoare, plăcută și plină de amenitate (amabilitate, n.D.D.). Proteismul personajului sprijină, se pare, și asimilarea cu situația altei divinități volatile și răzbunatoare, cu aceea a Zburătorului: Fata Pădurii devine un fel de Zburător feminin, care atrage și înșală pe tinerii neexperimentați sau prea încrezători și se răzbună pe cei care îi sunt necredincioși, după ce i-a corupt.” Zburătorul este în mitologia daco-română un incubus, seducătorul masculin, spre deosebire de succubus, seducătorul feminin, a cărui model și origine este nimeni alta decât Lilith. Dar, din motive care îmi scapă, Eretescu nu face mai departe alte conexiuni…

Un alt personaj al legendelor românești, Dragaica este, așa după cum am spus într-un articol  recent, o reprezentare a unei divinități a întunericului, o conducătoare, o aleasă a ielelelor, în fine o entitate supranaturală care favorizează vrăjitoria. Așa cum spuneam, iată și un obicei românesc ce reproduce legenda primei femei, mai ales partea însoțirii ei cu demonii.

Spuneam, în finalul episodului trecut, că în legenda românească a Sânzienelor apare și legenda zoharică a primei femei – Lilith.

Iată legenda, relatată de cunoscutul etnolog Ion Ghinoiu, coordonatorul Atlasului Etnografic Român: „In satele unde apar în alaiul nupțial mascați, feciorii își pun coifurile pe cap, își înfășoară pulpele picioarelor cu carâmbi, se încing cu curele din scoarță de cireș, se ung pe față cu grăsime și își dau cu cenușă, își caută câte o nuia lungă și cu câteva frunze în vârf, să șuiere puternic sau să imite răgetul taurului când o rotesc în aer deasupra capului. Unul dintre feciori, numit “Curva”, se îmbracă cu haine femeiești iar un baiat de 10-12 ani, numit “Pădure”, se îmbracă în frunze și crenguțe de stejar și fag. După priveghiul nocturn din pădure și mascarea lor, feciorii devin personaje sacre în anturajul zeului, îl apără și participă alături de el la fecundarea mediului înconjurător. În satele unde apar mascați, alaiul are următoare ordine: Pădurea care merge înainte, Dracii care înconjoară Curva, taraful lăutarilor și, în fine, Boul Înstruțat încadrat de feciori uneori înarmați cu puști din lemn, sau din perechi, fete și feciori. (…) Pe melodiile sprintene de joc ale lăutarilor, Dracii țopăie, sar, se apropie cu gesturi grotești de oameni, se strâmbă la ei și îi amenință. Curva își joacă rolul fără reținere, este îmbrățișată și sărutată de Draci, se culcă cu ei pe pământ imitând actul sexual și orgiile din cortegiile dionisiace…”

Cred că după ce ați citit episodul al treilea din Lilith, dedicat parcursului ebraic al primei femei, ați recunoscut scena în care eroina serialului, părăsindu-l pe primul om, s-a însoțit cu arhidemonul Samael, dând naștere rasei demonilor. Lilith, „Curva”, seducătoarea, împreună cu demonii, „dracii” încearcă să-i atragă pe oameni în ispită… Scena este inclusă într-un melanj mistic, cuprinzând elemente ale misteriilor dionisiace dar și al cultului lui Mithra. Concluzia este că obiceiul datează din secolele doi –trei ale primului mileniu creștin, când cultul lui Mithra era la apogeu în imperiul roman, la fel cultul dionisiac în zona greaca – si tot atunci unii cercetători estimează primele surse al Alfabetului Ben Sira în care apare legenda lui Lilith. Iată cum o legendă românească poate ajuta la o mai bună apreciere a traseului textelor uneia dintre marile lucrări spirituale ale lumii, Kabbalah.

Multele apariții în folclorul românesc ale lui Lilith au diverse explicații – de fapt am fost înconjurați de culturi și credințe care au avut-o pe Lilith în prim-plan sau în forme remarcabile. Tracii și agatârșii, strămoșii noștri sunt legați atât prin acea istorie a lui Herodot de Lilith – Echidna; grecii, printre primii noștri învățători, au avut, așa cum spuneam în articol, multe reprezentări ale lui Lilith. Slavii au venit cu folclorul lor și cu figurile medievale ale seducătoarei. În fine, evreii, o minoritate activă și influentă pe plan spiritual au adus folclorul lor excepțional și, odată cu acesta, eroii dar și… temerile lor majore, Lilith fiind la loc de cinste. Era firesc ca din această sinteză, să o regăsim pe fascinanta și periculoasa noastră eroină… pe plaiurile Luceafărului.

 

Astrologia lui Lilith și misterele sorții

În fine, închei această serie despre Lilith cu un capitol “la modă” – Lilith în astrologie.

Așa cum am declarat anterior, această știință nu a făcut parte din dosarul gros  al preocupărilor mele.  Vă mărturisesc că inclusiv ceea ce văd zilnic, de mai bine de 20 de ani la televiziuni sau în media scrisă, mă dezgustă – cu o singură excepție, excepționalul orientalist și astrolog care este doamna Urania. Aceasta este de altfel și părerea unor astrologi și ocultiști adevărați –  pe care nu-i vedeți la spectacole penibile de televiziune.

În viitoarea mea lucrare despre Lilith voi introduce și un material cred eu important și cât mai aproape de adevăr cu privire la ei însemnătatea astrologică.

Revenind la articolul de față, mi se pare interesant cum a ajuns Lilith, consacrată de antichitate și evul mediu ca demon, să facă parte din ansamblul zeităților care au ca avatar astonomic și astrologic planetele sistemului solar?

Primii care o introduc în calculele astrologice sunt chaldeeni. Ei considerau că există două luni ale Pământului iar strălucitele lor studii astrologice le luau în calcul. Dar dată fiind însă damnarea toatală a divinităților babiloniene de către evrei și de religiile monoteiste emergente, Lilith iese din conul de interes al astrologilor… până epoca contemporană.

Întrucât Lilith apare în astrologia modernă târziu, o explicație s-ar putea găsi în teoriile Helenei Blavatsky despre soarele negru al ocultiștilor – un corp ceresc spiritual conceptualizat de fondatoarea teozofiei.

La fel ca Soarele negru, Lucifer, echivalentul său feminin, Luna neagră, Lilith este un corp spiritual. Un punct al dezlănțuirii, am putea spune. Dar al unei dezlănțuiri palpabile, nu numai teoretice, de fapt o intervenție pe care o resimțim oricare dintre noi. Cel puțin aceasta este părerea astrologilor moderni… iar eu subscriu la ea.

În esență, intersecția cu semnul lui Lilith este o șansă. O șansă de a atinge un maxim, fie bun – fie rău, sau un moment de cumpănă în care poți alege calea cea mai favorabilă – dar și calea dezastrului.

În fapt, este exact șansa pe care Lilith a oferit-o Evei și lui Adam, odată cu “mărul”. “Puteți fi egalii lui Dumenzeu” – da, dar riscau și căderea. Ceea ce s-a și întâmplat… Dar, oare căderea să se fi datorat acceptării mărului sau pentru că, de fapt, Adam și Eva au ales calea minciunii, încercând stupid să ascundă de omniscientul Creator ceea ce făcuseră? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi ales calea adevărului – iar Adam s-ar fi dovedit o ființă responsabilă?

Cred că semnul lui Lilith este o șansă pentru cei pregătiți. Nu pentru cine caută reușita sau experiențe extraordinare fără a avea o minimă decență de a se pregăti cum se cuvine pentru întâlnirea cu cea mai de nestăpânit entitate a mitistoriei.

 

Luni negre sau întunecate, asteroizi și stele… damnate

Să trecem în revistă prezența lui Lilith în studiile astronomilor și astrologilor în decursul istoriei.

Prima identificare pe care o voi prezenta aparține tot anticilor evrei care îi atribuie ca avatar îndepărtata stea binară Algol, numită pe atunci de astronomii arabi Ra’s al Ghoul – capul demonului – iar de evrei Rosh Ha Satan – Capul Diavolului sau Lilith – iar astăzi “Capul Meduzei” din constelația Perseu. Ocultiștii și astrologii au considerat-o dintotdeauna cea mai vrăjmașă stea, cel mai nefast obiect ceresc, asociată cu războaie, cataclisme, epidemii.  Observabilă cu ochiul liber datorită strălucirii sale intense, Algol mai prezintă o particularitate care intrigă– eclipsele sale binare, datorită cărora își schimbă culoarea odată la 69 de ore (vezi foto dreapta).

O a doua identificare a lui Lilith, și singura luată în calcul de “astrologii TV” este Luna neagră. Ideea datează din 1937 și aparține astrologului francez Dom Neroman. Luna neagră este de fapt un punct matematic datorat curioasei traiectorii eliptice a Lunii. Spun curioasă fiindcă o elipsă se desfășoară în jurul a două focare – în cazul Lunii unul fiind Terra, celălalt… lipsind. Acesta focar lipsă este punctul matematic considerat Luna neagră – Lilith (vezi foto stânga).

Sigur, astrofizicienii propun o variantă științifică a deformării eliptice a orbitei prin atracția exercitată de Soare în partea apogeului traiectoriei. Dar, chiar și la aceată teorie există obiecții tot științifice, așa încât Luna – și tot ceea ce e legat de ea – continuă să ascundă multe mistere… Ca influență zodiacală, datorită faptului că Luna neagră este focarul cel mai îndepărtat al traiectoriei eliptice a Lunii – astrul nopții trece prin dreptul lui Lilith pe la apogeu, punctul extrem al traiectoriei – ei bine, aceasta indică și un extrem al simțirilor, al comportamentului și al judecății. Lilith poate exacerba creația, dar poate duce apogeu și tendințele excentrice ale fiecăruia – un naționalist devine un extremist, dialogul devine ceartă, iubirea devine gelozie…

A treia Lilith astronomică este mi se pare și cea mai intersantă. Este vorba de Luna Întunecată, este un corp ceresc, un fel de nor format din materie sau antimaterie stelară întunecată, atât de densă încât atrage și lumina. Sau “fură” lumina – ceea ce ne aduce aminte de ciudata denumire sumeriană a lui Lilith – Ki-Si-Kil-Lil-La-Ke – “Fecioara Lil(ith) care a furat lumina”. Poate misterioșii sumerieni, posesorii unor cunoștințe astronomice incredibile, cunoșteau acest corp ceresc?

Cert este că în epoca modernă mai mulți astronomi au pretins că ar fi descoperit – sau văzut – Luna Întunecată.

Primul dintre aceștia a fost astronomul francez Frederic Petit, nimeni altul decât directorul obsrvatorului din Toulouse. În 1846 anunță descoperirea celui de-al doilea satelit al Pamântului. Interesat de această descoperire, vizionarul scriitor Jules Verne scrie despre acest obiect ceresc, în 1865, în romanul său “De la Pământ la Lună”.

În scrierile autorului american Louis Daton, United States Weather Bureau ar fi confirmat, în 1879, existența fizică a norului întunecat.

În 1898, omul de știință german Georg Waltemath anunță descoperirea unei a doua luni a Pământului într-un sistem de mici obiecte care gravitează în jurul Terrei. Interesant este faptul că Walthemath afirmă că s-ar fi bazat pe observații astronomice datând încă din 1618…

După o perioadă de discreditare a ideii – datorată faptului că societatea științifică a timpului nu a putut observa norul întunecat – urmează redescoperirea de către o celebritate a astronomiei și astrologiei începutului de secol XX, englezul Walter Gornold, cunoscut în lumea științelor astrale ca Sepharial. În 1918, acesta botează pentru prima dată norul întunecat cu numele Lilith, afirmă că este același obiect cu cel văzut de predecesorul său german și expune ideea că Luna întunecată nu este observabilă decât atunci când trece prin dreptul soarelui.

Acest corp ceresc ar avea o dimensiune de patru ori mai mică decât a Lunii, ar fi la o distanță triplă de Terra și ar orbita Pământul într-o periodă de  119 zile, deci circa zece zile pentru fiecare semn zodiacal. Conform studiilor astroloagei Delphine Jay, specializată în influența lui Lilith, acțiunea Lunii Întunecate vizează favorabil sopurile înalte ale vieții – în acest caz acțiunea lui Lilith ar fi de exacerbare a trăirilor, a simțurilor artistice, a creativității; dar, dacă este folosită într-un sens egoist, egocentrist, influența Lunii Întunecate poate fi extrem de periculoasă.

În fine încă o apariție celestă a primit numele rebelei divine Lilith – este vorba de un asteroid descoperit în 1927 și care orbitează în jurul Soarelui cu o revoluție de circa patru ani. În cataloagele astronomilor el figurează cu numărul 1181. Una figurile proeminente ale astrologiei mondiale, Kelley Hunter, spune că acest asteroid reprezintă de fapt aspectele incrimanante, periculoase ale naturii feminine. O femeie cu ascendentul în acest asteroid ar fi o persoană care nu s-ar conforma nicicând regulilor societății, consideră Kelley Hunter. Simbolul clasic al acestui asteroid este o mână stilizată, având o triplă semnificație – atenționare, salut sau binecuvântare.

Mai menționez că în studiile serioase ale astrologilor se iau în calcul toate aspectele lui Lilith – ca asteroid, Lună întunecată și Lună neagră – mai puțin acela al stelei Algol.

 

Ca de final, viețile de lângă noi

Aici se încheie seria articolelor despre Lilith. Așa cum cred că v-ați dat seama, este vorba de un personaj extrordinar, despre care se pot scrie atât de multe… bazate totuși pe atât de puține. Am spus “puține”? Prin comparație cu religia noastră, oare dacă nu ar fi existat scrierile sfinte, scrise totuși la ceva timp după trecerea lui Iisus pe pământ, și modificate și răsmodificate la comanda interesată și pragmatică a unui sistem care nu avea legătură cu creștinismul – mă refer la Imperiul roman – ei bine, în absența acestor scrieri, ce am fi avut despre religia noastră? Și, totuși, nu avem nevoie de probe…

Tot prin comparație, despre Lilith există scrieirile cele mai vechi, există basoreliefuri și scene sculptate născute odată cu pimii pași ai omului pe calea spiritului…

Dar nu e vorba, de fapt, de probe și comparații. Discutăm de un fenomen, mitologia, care nu poate fi cunoscut decât cu un tratament echitabil – în comparație cu religia. Dacă nu fac parte din religie, personajele sunt povești sau, cel mult, legende. Dacă fac parte din religie – sunt purul adevăr.

Chiar și numai ca legendă, Lilith este cel mai vechi personaj… Dar poate fi un atare supraviețuitor – doar o legendă? Mărturisirea mea este că Lilith a existat și există.

Ca inițiat am înțeles și am simțit ce este egregorul. Ca și săpător în mitologie și creințe cred  că există dincolo de oameni – hai să spunem – entități pe care nu le putem șterge – sau transforma în “povești de adormit sau speriat copii” – după propria noastră dorință de moment. Moment, la scara mitologiei, poate însemna și o pereche de milenii…

 

sursa: http://cronicasupranaturalului.ro/

Advertisements

Posted on November 4, 2014, in Mistere, Supranatural and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: