Jose Arigo, chirurg fără voie, vindeca în stare de transă


5916_1

Arigo (José Pedro de Freitas)

     Aventura vindecătorului brazilian Arigo, una dintre figurile cele mai controversate din istoria  medicinii neconvenţionale, a început prin vise, migrene şi o campanie politică. După moartea  sa, au rămas peste douăzeci de mii de persoane îndoliate şi o controversă, care nu s-a încheiat  nici până în ziua de azi.
     Arigo se numea în realitate José Pedro de Freitas. El a fost supranumit Arigo, nume sub care a  devenit cunoscut, pe vremea când era copil; acest nume poate fi tradus prin „ţărănoiul rotofei”.


Pe vremea când mergea la şcoală, Arigo se simţea uneori tulburat de halucinaţii stranii, care constau mai ales într-o lumină orbitoare şi o voce care vorbea într-o limbă neînţeleasă. În tinereţe, Arigo a început să lucreze la nişte mine de fier şi, la 25 de ani, a fost ales preşedinte al sindicatului local. A fost concediat pentru vina de a fi organizat o grevă de protest împotriva condiţiilor grele de muncă. În continuare, şi-a câştigat pâinea ca gestionar al unui bar din oraşul minier Congonhas do Campo.

Doctorul Adolphus Fritz i-a apărut în vis

Visele care începeau să-l asalteze în timpul nopţii îi lăsau cel mai adesea o migrenă cumplită; ele erau mai greu de stăpânit decât cele din copilărie. În aceste vise, vedea sala de operaţie a unui spital, în care un bărbat chel şi voinic se adresa unui grup de medici şi infirmiere cu aceeaşi voce guturală pe care o auzea şi în copilărie. Profund tulburat de persistenţa acestor vise şi a migrenelor, Arigo mergea deseori să se reculeagă în biserica Bom Jesus do Matosinho.
Apoi medicul din vis şi-a revelat identitatea. Era, după cum i-a declarat lui Arigo, doctorul Adolphus Fritz, decedat în timpul războiului din 1914. Moartea îi întrerupsese în mod brutal munca şi, pentru a o continua, îl alesese pe Arigo. Din acel moment, a declarat el, Arigo nu avea să-şi mai găsească pacea decât ajutându-i pe cei bolnavi şi disperaţi.

Fără să ştie, Arigo a operat un cancer pulmonar

Timp de mai mulţi ani, coşmarurile şi migrenele cumplite au continuat. Apoi, în 1950, Arigo a pierdut controlul evenimentelor.
În acel an aveau loc alegeri. Unul dintre candidaţi, Lucio Bittencourt, care susţinea lupta minerilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor lor de viaţă, a venit în vizită la Congonhas. El l-a întâlnit pe Arigo şi a fost atât de impresionat de pledoaria sa pasionată în favoarea minerilor, încât l-a convins să particpe la o reuniune politică la Belo Horizonte. Dar reuniunea a fost amânată şi Bittencourt l-a invitat pe Arigo să-şi petreacă noaptea la hotelul Financial, unde locuia.
Arigo nu ştia că Bittencourt suferea de un cancer pulmonar şi că medicul acestuia tocmai îi recomandase neîntârziat o operaţie în Statele Unite.
În acea noapte, pe când Bittencourt se pregătea să meargă la culcare, uşa camerei sale s-a deschis brusc: era Arigo; el avea ochii „sticloşi” şi ţinea în mână un brici. În mod straniu, Bittencourt nu s-a speriat. Arigo a început să-i vorbească cu un puternic accent german şi cu un timbru total străin propriei sale voci. „Este urgent”, a spus el, „Trebuie să operăm.” Atunci Bittencourt şi-a pierdut cunoştinţa.
Când şi-a revenit, a constatat că vesta pijamalei sale fusese ciopârţită, că era pătată cu sânge şi că el avea o incizie pe partea posterioară a cutiei toracice.  S-a îmbrăcat şi a mers să-l vadă pe Arigo în camera sa.
La început, Arigo a crezut că Bittencourt era beat. Dar a văzut incizia, pijamaua pătată cu sânge şi a admis realitatea operaţiei. Cu toate acestea, el nu-şi amintea absolut nimic din vizita sa nocturnă şi nega orice participare la această întâmplare bizară. Impresionat, Bittencourt a luat primul avion spre Rio pentru a-l consulta pe doctorul său personal.
Acum, Arigo se temea de ce putea fi mai rău. Poate că chiar efectuase operaţia în stare de transă; poate că spre aşa ceva îl îndreptau visele şi vocile? Nu putea decât să se roage ca Bittencourt să scape nevătămat din această intervenţie.
Nu a avut mult timp de aşteptat. Medicul a făcut o radiografie şi s-a arătat foarte satisfăcut de rezultatul a ceea ce el credea a fi o operaţie chirurgicală americană. Tumoarea fusese extrasă „printr-o tehnică necunoscută în Brazilia” şi şansele de vindecare ale pacientului erau acum excelente. Atunci Bittencourt a spus povestea sa nu numai medicului, ci şi unei terţe persoane care era de faţă. Ziarele au popularizat evenimentul în toată Brazilia.

„Încep cu o rugăciune către Dumnezeu”

La Congonhas, preotul lui Arigo, părintele Pernido, a luat treaba în serios şi i-a interzis orice altă operaţie.“Dar cum aş putea înceta să fac ceva de care nu-mi amintesc?” a răspuns Arigo. Spiritiştii locali îl salutau ca pe un medium autentic, dar, chiar dacă a respins laudele lor, viziunile obsedante ale doctorului Fritz continuau să-l urmărească.
În decursul următorilor şase ani, Arigo a consultat zilnic până la trei sute de pacienţi. A fost nevoit să-şi mute „clinica” din locuinţa sa într-o biserică dezafectată. Dar, în 1956, a fost acuzat de practică ilegală a medicinii.

„Cum practicaţi dumneavoastră?” l-a întrebat judecătorul Soares.
„Încep cu o rugăciune către Dumnezeu, a răspuns Arigo. Din acel moment, nu mai văd şi nu mai ştiu nimic altceva. Mi s-a spus că transcriu reţete medicale, dar eu nu-mi amintesc.”

„Dar operaţiile pe care le faceţi?” l-a întrebat judecătorul.
„Este acelaşi lucru. Eu sunt inconştient. Doresc doar să-i ajut pe bieţii oameni.”
„Dar faceţi lucrurile de care sunteţi acuzat, nu-i aşa?”
„Nu eu sunt cel care fac aceste lucruri”,
a replicat Arigo, „Eu sunt doar un intermediar între oameni şi spiritul doctorului Fritz.”
Judecătorul n-a fost impresionat. Ar putea Arigo să-l aducă pe doctorul Fritz pentru un interogatoriu? Toate ziarele braziliene au publicat procesul-verbal al procesului, precum şi numeroase mărturii în favoarea lui Arigo. A contesta existenţa fenomenului Arigo devenise pur şi simplu ridicol. Specialişti în medicină, jurnalişti celebri, intelectuali, eminenţi oameni de stat – cu toţii asistaseră la aceste fenomene, la Congonhas. Realitatea faptelor nu avea cum să fie negată.
În pofida acestei publicităţi favorabile, Arigo a fost condamnat la 15 luni de închisoare şi o amendă de 5000 de cruseros. Curtea de apel a redus sentinţa la opt luni şi i-a acordat lui Arigo un an probatoriu înainte de a intra la închisoare. În decursul acestei perioade, el nu avea dreptul să părăsească Congonhas fără autorizaţie şi nici să-şi continue consultaţiile.
Pe moment, Arigo nu a mai practicat, dar migrenele sale au reapărut. Atunci, estimând că poliţia locală a devenit mai indulgentă, a început să primească în mod discret câţiva pacienţi, dar a evitat să mai opereze. În martie 1958, autorităţile medicale şi religioase au făcut din nou presiuni pentru a declanşa o acţiune legală împotriva lui. Dar a fost foarte greu să se găsească martori ai acuzării şi ancheta a stagnat. Apoi, în 1963, Arigo a realizat o operaţie chirugicală în faţa unui medic american, doctorul Puharich.

Întâlnirea cu parapsihologul american Andrija Puharich

Puharich, specialist în fenomene psihice, auzise vorbindu-se despre vindecările remarcabile ale lui Arigo. El a venit la Congonhas pentru a-l întâlni. Vindecătorul l-a primit cu braţele deschise, atât pe el cât şi pe cei trei tovarăşi ai lui,şi i-a dat voie să-l vadă operând oricât vor dori, precum şi să le pună întrebări pacienţilor săi.

În prima zi a investigaţiei, Puharich şi prietenii săi au găsit o mulţime de aproximativ două sute de persoane care aşteptau deschiderea clinicii, la ora 7 dimineaţa. După ce au defilat cu toţii în biserica dezafectată, Arigo le-a declarat că, deşi avea certitudinea că Iisus era cel care vindeca, el nu ţinea cont de credinţele religioase ale pacienţilor. „Toate religiile sunt bune, nu-i aşa?”, a spus el, apoi le-a cerut tuturor să i se alăture pentru a rosti împreună Tatăl nostru. Apoi el s-a retras pentru câteva clipe.
Când Arigo şi-a făcut din nou apariţia, Puharich a fost frapat de schimbarea survenită în comportamentul său. Alura sa devenise ceremonioasă şi autoritară. Se remarca chiar un puternic accent german în portugheza sa presărată cu cuvinte nemţeşti. Arigo i-a poftit pe anchetatorii săi în sala de tratament. „Nu există nimic de ascuns aici, a spus el. Sunt fericit că aţi venit”.

Arigo nu folosea anestezice şi nici dezinfectante

Ceea ce a văzut în acea zi, l-a lăsat perplex pe Puharich. Primul pacient era un bărbat în vârstă, pe care Arigo l-a lipit cu brutalitate cu spatele de zid. Apoi el a luat un cuţit de bucătărie de zece centimetri lungime, din inox, şi l-a introdus între globul ocular stâng şi pleoapă; apoi a ridicat cuţitul şi a curăţat orbita cu o forţă care l-a şocat pe Puharich. Dar pacientul a rămas imperturbabil. Apoi Arigo a scos cuţitul, a observat o pată de puroi pe lama acestuia şi i-a zis bătrânului că totul e în ordine. Apoi a şters lama de cămaşa sa şi a strigat următorul pacient. Puharich a examinat ochiul bătrânului, fără a găsi nici sângerare, nici rană. Operaţia durase mai puţin de un minut. Toată dimineaţa, Arigo a operat astfel, fără a folosi vreodată anestezice sau dezinfectante. Din câte şi-au putut da seama anchetatorii, el nu a folosit niciun fel de sugestie hipnotică. Sângerarea a fost întotdeauna minimă şi pacienţii nu păreau a suferi. Cel mai adesea, Arigo s-a mulţumit să prescrie tratamentul, pe care-l aşternea pe hârtie cu o viteză ameţitoare şi fără ezitare. La ora 11, a anunţat că şedinţa s-a încheiat. Avea să se întoarcă după-amiaza, la sfârşitul programului său de muncă de la biroul de Asistenţă socială al guvernului (Arigo nu a acceptat niciodată să fie plătit pentru îngrijirile acordate). De îndată ce a ieşit pe poarta clinicii, şi-a pierdut accentul german şi manierele sale poruncitoare, pentru a-şi regăsi caracterul său obişnuit, amabil şi cu picioarele pe pământ.
Seara, Puharich, împreună cu un ziarist din Sao Paolo, Jorge Rizzini, au introdus o cameră de luat vederi în sala de tratament. Dacă Arigo era un prestidigitator, poate că l-ar fi putut demasca filmându-l. În acea noapte, vindecătorul a lucrat până la ora 1 dimineaţa. Într-o singură zi, tratase două sute de persoane.

Puharich s-a convins pe propria piele

Puharich a recunoscut că nu înţelegea nimic. Ştia că, pentru a fi convingător, un studiu asupra acestui om ar necesita mult mai mult timp, bani şi echipamente. Ce alte dovezi să mai ceară înainte de a se întoarce în Statele Unite? În interiorul cotului său drept se afla o mică tumoare benignă, dar jenantă, cunoscută sub numele de lipom. În acea zi, el s-a hotărât să-i ceară lui Arigo să i-o scoată. Vroia să fie propriul său cobai.
Fără a ezita, vindecătorul a acceptat să efectueze operaţia. „Bineînţeles”, a spus el. „Are cineva un briceag, ca să-l ajutăm pe acest Americano?” Puharich a simţit deodată o oarecare nelinişte, dar acum nu mai putea da înapoi.
„Suflecaţi-vă mâneca, domnule doctor”.
Puharich s-a supus şi şi-a întors capul pentru a-l privi pe Arigo operând; dar vindecătorul i-a poruncit să privească în altă parte.
După mai puţin de zece secunde, Puharich a simţit că Arigo îi pune în palmă ceva umed şi lipicios. Era lipomul excizat. Aruncând o privire asupra antebraţului său, Puharich a văzut o incizie foarte net conturată, de 1 cm lungime, din care curgea un firicel de sânge. Nu simţea nicio durere.
În aceeaşi după-amiază, americanii au părăsit Congonhas. Puharich şi-a ţinut sub observaţie rana de la braţ; Arigo nu utilizase niciun antiseptic şi se temea de o infecţie. Teamă zadarnică: în ciuda condiţiilor nefavorabile, a lipsei de igienă şi a faptului că niciun punct de sutură nu închisese rana, aceasta s-a cicatrizat rapid.
La Sao Paolo, Puharich şi prietenii săi au vizionat filmul lui Rizzini. Imaginile sale nu au revelat nicio înşelătorie. În curând ziarele au publicat detaliile operaţiei efectuate de Arigo asupra doctorului american.

Arigo a fost condamnat la închisoare pentru practica ilegală a medicinii!

Pe 20 noiembrie 1964, justiţia l-a condamnat pe Arigo la şaisprezece luni de închisoare. I s-a permis să părăsească tribunalul doar pentru a-şi îmbrăţişa soţia şi copiii. Arigo s-a întors acasă, şi-a luat adio şi a aşteptat ca poliţia să vină după el.
Însă niciun poliţist din Congonhas nu vroia să-l ducă la închisoare, iar poliţia de Stat nu îndrăznea să-l ducă prin mulţimea care îi înconjura casa. Spre seară, impacientat, Arigo s-a dus singur la închisoare. Chiar şi acolo, el şi-a continuat activitatea. După calmarea unei revolte, directorul i-a dat voie să iasă oricând dorea. Arigo nu a folosit decât rareori această favoare şi întotdeauna pentru a vizita câte un bolnav. În timp ce paznicii se făceau că nu văd, el a început să trateze prizonierii şi apoi mulţimea de oameni care aştepta pe străduţele învecinate.

Diagnosticele i le dicta doctorul Fritz

Arigo a fost eliberat în 1965. La puţin timp după aceea, Puharich s-a întors la Congonhas însoţit de un asistent. Vroia să testeze diagnosticele lui Arigo şi activitatea sa, care stârnea indignarea societăţii medicale braziliene. În timpul probei, Arigo a emis câte un diagnostic verbal imediat pentru fiecare dintre pacienţii care treceau prin faţa sa. Din o mie de pacienţi aleşi la întâmplare, 545 aveau la ei dosarele lor medicale. În 518 cazuri, diagnosticul spontan al lui Arigo corespundea celui emis de către doctorul bolnavului.
Puharich l-a întrebat cum de reuşea să stabilească asemenea diagnostice şi să le redacteze într-o terminologie medicală modernă. „Foarte uşor, a răspuns Arigo. Nu fac decât să ascult ce-mi dictează vocea doctorului Fritz şi să repet. O aud întotdeauna în urechea stângă.”
Apoi au urmat alte examinări referitoare la capacităţile lui Arigo. De data aceasta, s-au folosit mai multe instrumente – electroencefalograf, electrocardiograf, raze X, microscop, magnetofon şi camere de luat vederi. Pacienţii au fost examinaţi înainte, în timpul şi după terminarea tratamentului. A fost inspectată şi filmată tehnica chirurgicală a vindecătorului asupra unor varietăţi de tumori, chisturi, cataracte şi alte maladii.
Presa a descoperit că Arigo îşi continua activitatea şi o mulţime de reporteri şi cameramani s-au năpustit la Congonhas. Continuarea cercetărilor devenise imposibilă. Puharich s-a întors la Sao Paolo şi a arătat filmele unui mare număr de profesionişti interesaţi: un oftalmolog, un specialist în fizică nucleară, un psihiatru, un cardiolog şi un medium. Ei nu au putut decât să constate realitatea vindecărilor lui Arigo.

Niciodată nu a acceptat vreo recompensă pentru tratamente

La New York, Puharich i-a arătat filmul doctorului Robert Laidlaw, fostul director al departamentului de psihiatrie al spitalului Roosevelt. Laidlaw a constatat că faţa lui Arigo devenea inexpresivă când opera, că mâinile şi degetele sale evoluau cu o viteză uimitoare, că lucra chiar uitându-se în altă parte şi că inciziile pe care le practica păreau a se „lipi la loc” fără sutură. Laidlaw nu a putut să-şi explice unde dobândise Arigo această îndemânare chirurgicală, cu mult superioară celei a multor chirugi renumiţi.
Oare Arigo a fost numai un abil şarlatan? Este indiscutabil faptul că el a vindecat numeroşi pacienţi. Şi mai ales, din cât se ştie, el nu a acceptat niciodată bani pentru îngrijirile acordate.
Arigo a murit într-un accident de maşină, la data de 11 ianuarie 1971.

sursa: www.yogaesoteric.net

Advertisements

Posted on October 7, 2014, in Mistere, Paranormal and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: