Au oamenii suflet?


Francis Crick, laureatul premiului Nobel pentru descoperirea structurii moleculare a ADN-ului, facea valuri in 1994 cu ocazia publicarii cartii sale „The Astonishing Hypothesis”, in care sustinea ca sufletul este o iluzie perpetuata doar de credinta noastra in ea. Omul de stiinta oferea o veste dura cititorilor inca din primele randuri: „«Tu», bucuriile si necazurile tale, amintirile si ambitiile tale, sentimentul de identitate personala si de liber arbitru – toate acestea nu sunt nimic mai mult decat comportamentul unui numar urias de celule nervoase si al moleculelor asociate lor”.

In cele doua decenii scurse de la publicarea acestei carti, stiinta a facut numeroase progrese in domenii precum neurostiinta ce permit evaluarea dovezilor care contesta sau atesta existenta sufletului, concept despre care filozoful Stephen Cave afirma ca este „cea mai importanta idee din istoria omenirii”.

Cave noteaza in cartea „Immortality” ca ipoteza sufletului s-a bazat intotdeauna pe dovezi. „Daca oamenii care credeau in inviere se bazau in exclusivitate pe credinta in capacitatea lui Dumnezeu de a faptui un act miraculos, credinta in suflet s-a bazat mereu pe ratiune. Filozofii din Grecia Antica acceptau ideea de suflet deoarece considerau ca este cea mai buna explicatie pentru o serie de fenomene empirice”, subliniaza filozoful.

Care sunt elementele pe care se bazau filozofii care au adoptat ideea de suflet? Cave identifica trei:

  1. Mai intai, diferenta dintre lucrurile vii si cele ce nu sunt vii. Pentru inteleptii din multe culturi, inclusiv cei din Grecia antica, parea evident ca lucrurile vii aveau o componenta suplimentara care le dadea vitalitatea absenta in cazul pietrelor sau al apei. Acest „principiu animator” a fost asimilat sufletului.
  2. Al doilea element era constiinta – faptul ca unele fiinte vii nu sunt capabile doar de deplasare si dezvoltare, ci si de a gandi, de a-si imagina si de a crede in diferite lucruri. Deoarece exista o deosebire uriasa intre domeniul material, in care lucrurile sunt masurabile si vizibile, si taramul ideilor, ce exista doar in mintile noastre, inteleptii au considerat ca mintile sunt diferite de celelalte lucruri ce exista si ca necesita o explicatie speciala – sufletul.
  3. Al treilea element este ceva mai ezoteric: faptul ca unii copii din India au amintiri din „vietile anterioare” este considerat de multi o dovada a faptului ca sufletul se deplaseaza dintr-o incarnare in alta, iar altii considera ca „fantomele” si alte aparitii neexplicate sunt dovezi ale existentei spiritului si ale supravietuirii sale dupa moartea trupului.

Aceste trei argumente nu mai sunt la fel de convingatoare astazi precum erau acum 2.000, 200 sau chiar 20 de ani. In ceea ce priveste prima teza – cea a unui „principiu animator” – stiinta a demonstrat ca nu este nevoie de asa ceva pentru a explica existenta vietii. Descoperirile stiintifice despre cum functioneaza viata, de la organisme pana la organe, celule si ADN-ul identificat de Francis Crick nu lasa loc niciunei substante spirituale. Asadar, primul argument stravechi in favoarea existentei sufletului poate fi clasat.

Cel de-al treilea argument, bazat pe fantome si alte aparitii neexplicate, merita, de asemenea, sa fie lasat la o parte. Cei ce au incercat sa investigheze aceste evenimente au fost intotdeauna dezamagiti. Arareori aceste intamplari continua sa fie valide dupa o analiza serioasa, iar in cazurile unde nu este vorba de frauda sau de pura inventie, celelalte explicatii pentru evenimente sunt de regula cel putin la fel de plauzibile ca varianta existentei unei lumi spirituale. Organizatia Society for Psychical Research, infiintata la Londra in 1882 pentru a studia fenomenele paranormale, nu a reusit sa gaseasca in peste 100 de cercetari vreo dovada convingatoare care sa probeze existenta vreunei intamplari supranaturale.

suflet-plut

 

Totusi, merita mentionata o sursa de presupuse „dovezi supranaturale” pentru suflet: asa-numitele „experiente extracorporale ”. Un caz tipic al unei experiente extracorporale este, spre exemplu, atunci cand unui pacient i se opreste pentru cateva momente inima, iar acesta percepe cum paraseste corpul si cum il priveste de deasupra sau are senzatia ca traverseaza un tunel luminos. Aceste experiente remarcabile ii tulbura pe oameni, facandu-i sa isi intareasca credintele religioase. Cu toate acestea, experimentele stiintifice au aratat ca asemenea experiente pot fi induse cu anumite medicamente si cu electrozi ce stimuleaza creierul. De asemenea, cercetatorii au incercat sa testeze daca oamenii vad cu adevarat corpul din exteriorul sau prin amplasarea unor semne in salile de operatie ce ar fi putut fi percepute doar dintr-un punct situat deasupra pacientului, insa pana acum nu au fost inregistrate dovezi in favoarea ipotezei ca oamenii isi parasesc limitele trupesti. Pentru a concluziona ca existenta sufletelor este cu adevarat cea mai buna explicatie pentru experientele extracorporale, ar fi nevoie mai intai sa avem o definitie plauzibila a ceea ce este cu adevarat sufletul si cum reuseste el sa supravietuiasca corpului. Date fiind dovezile neclare, fara o teorie ferma a sufletului vom prefera o explicatie naturalista. Astfel, ajungem la cel de-al doilea argument: sufletul ca minte.  Desi multi oameni contemporani sunt de parere ca sufletul exista, atunci cand sunt intrebati in ce consta acesta, multi ofera descrieri vagi. Daca sufletul este, totusi, vehiculul care le poate oferi oamenilor nemurirea, atunci acesta trebuie sa contina o esenta fundamentala – adevaratul „eu” – ca in cazul in care acesta supravietuieste mortii corpului sa stim ca vom continua sa existam. In Occident, acest „adevarat eu” este asimilat mintii — adica acea parte constienta care gandeste, simte, isi aminteste si viseaza. Cand plutim deasupra corpului nostru decedat sau cand ajungem in rai, ne asteptam sa percepem aceste experiente in mod constient si sa beneficiem de amintirile si crezurile noastre intacte.

Cu alte cuvinte, esenta argumentelor ce pledeaza in favoarea unui „suflet nemuritor” se bazeaza pe ideea ca mintea este independenta de corp si dependenta de o esenta spirituala ce poate supravietui mortii trupesti. In schimb, daca mintea este in intregime dependenta de corp, atunci putem concluziona ca mintea dispare atunci cand murim, iar in acest caz nu mai ramane nimic din noi demn de numele de „suflet”. Asadar, intrebarea cheie in ceea ce priveste existenta sufletului este daca mintea (sau constiinta) poate continua sa existe in absenta corpului sau, asa cum afirma un prieten sceptic al lui Socrate, sau ea inceteaza sa existe in urma disparitiei corpului asa cum muzica unei harpe inceteaza in urma distrugerii harpei.

Ce spun dovezile?

Doctrina sufletului dateaza dintr-o perioada dinainte de descoperirile stiintei, cand filozofii credeau despre creier ca este doar un mecanism de racire a sangelui. Corpul uman era vazut ca o structura nedemna de incredere, o constructie de lut realizata in graba de zei, astfel ca parea greu de crezut ca aceasta materie ar putea fi responsabila pentru comorile memoriei, pentru misterul gandirii creative si pentru profunzimea sentimentelor religioase. De aceea, inteleptii acelor vremuri considerau ca e mult mai rational ca gloria mintii umane sa fie atribuitea sufletului, scanteii divine, si nu acelui organ ciudat din craniile noastre. Cu toate acestea, chiar si unii ganditori din antichitate erau sceptici in privinta faptului ca mintea ar supravietui trupului. Pe masura ce stiinta si medicina au progresat, s-au inmultit dovezile in favoarea unei legaturi stranse intre minte si creier. Voltaire afirma ca nu se poate opri din ras atunci cand aude pe cineva afirmand ca facultatile mintale ale unei persoane pot supravietui creierului, afirmatie nu foarte populara in Franta anilor 1730. Intr-un text publicat dupa moartea sa, Voltaire scria ca „asa cum Dumnezeu a legat abilitatea de a avea idei de o parte a creierului, el poate mentine aceasta facultate doar conservand aceasta parte a creierului; a conserva aceasta facultate fara partea creierului este la fel de imposibil precum conservarea rasului unui om sau a cantecului unei pasari dupa moartea omului sau a pasarii”.

voltaire

 

Initial, cele mai convingatoare dovezi ce atestau dependenta mintii de creier au fost oferite de persoanele ce au suferit vatamari ale creierului. Probabil cel mai cunoscut caz este cel al lui Phineas Gage, un maistru intr-o echipa de constructii din Vermont ce sapa in roca traseul unei viitoare linii de cale ferata. O bucata mare din partea frontala a creierului sau, lobul frontal stang, a fost distrusa in 1848 atunci cand o tija de fier a patruns prin obraz in urma unei explozii si a iesit prin partea de sus a craniului, aterizand la 25 de metri distanta. In mod uluitor, Gage a supravietuit si si-a revenit in urma accidentului. Doctorii de la acea vreme au fost surprinsi sa descopere, dupa ce acesta s-a vindecat, ca Phineas suferise o schimbare remarcabila a personalitatii. Daca inainte de accident el era un muncitor responsabil si respectat, ulterior el devenise „capricios”, „plin de toane” si incapabil sa-si pastreze un loc de munca. Asadar, o vatamare localizata a creierului generase o schimbare in caracterul moral al lui Gage, o componenta a personalitatii despre multi considera ca este o parte a sufletului. Chiar daca nu exista suficiente detalii despre cazul lui Gage pentru a trage o concluzie ferma, nu suntem nevoiti sa apelam doar la aceasta intamplare. In anii scursi de la ciudatul accident medicina a progresat, crescand rata de supravietuire a persoanelor cu vatamari ale creierului, iar stiinta a devenit mai eficienta in a studia aceste cazuri. Datele acumulate de-a lungul timpului atesta modul in care vatamarea diferitelor regiuni ale creierului duce la eliminarea sau la schimbarea radicala a unor aspecte esentiale ale mintii. Astazi, literatura de specialitate documenteaza modul in care diferite leziuni ale creierului pot distruge capacitatea emotionala a unei persoane, amintirile, creativitatea, limbajul, abilitatea de a procesa diferite simturi sau, asa cum a patit Gage, respectul pentru normele sociale si capacitatea decizionala. Toate aceste exemple reprezinta calitati care ar fi fost atribuite in trecut sufletului. De aceea, cei care cred in suflet au parte de o provocare: daca sunt de parere ca sufletul poate conserva aceste abilitati si dupa distrugerea creierului, in urma decesului, ei trebuie sa explice de ce sufletul nu le poate conserva atunci cand este distrusa doar o portiune a creierului.

Pentru a clarifica aceasta contradictie putem lua exemplul vazului. Astfel, daca nervii optici din creier sunt vatamati grav, nu vom mai putea vedea. Acest lucru ne arata ca vazul este dependent de nervi optici functionali. Cu toate acestea, atunci cand oamenii isi imagineaza ca sufletul le paraseste corpul, ei isi imagineaza ca vor putea sa vada in continuare; spre exemplu, isi imagineaza ca isi privesc trupul sau propria inmormantare. Cu alte cuvinte, ei cred ca sufletul lor imaterial are facultatea vazului. Dar daca sufletul poate vedea atunci cand creierul si trupul au incetat sa mai functioneze, de ce nu poate vedea atunci cand doar nervii optici au incetat sa functioneze? Cu alte cuvinte, daca oamenii orbi au un suflet care poate vedea, de ce sunt orbi?

Putem vedea Raiul daca nu avem nervi optici?

Nu exista niciun raspuns satisfacator la aceasta intrebare, iar unii teologi (precum Sfantul Toma de Aquino) au acceptat ca un suflet fara corp nu poate vedea, pentru ca vazul este o proprietate a unui corp si a unui creier cu ochi si nervi optici functionali. Dar acum stiinta a demonstrat ca asa cum vatamarea nervilor optici distruge simtul vazului, vatamarea altor parti ale creierului duce la distrugerea unor facultati precum memoria si ratiunea. Din ce in ce mai multe dovezi sugereaza ca toate aspectele mintii si personalitatii umane sunt dependente la un anumit nivel de creier. Astfel, la fel ca in cazul persoanei oarbe, ne putem intreba despre o persoana cu anumite leziuni cerebrale care nu poate gandi rational sau simti emotii: daca are un suflet care poate gandi rational si simti emotii, de ce nu poate face aceste lucruri? De ce sta o vatamare partiala in calea sufletului daca distrugerea intregului creier si a trupului uman nu-l poate opri?

rmn

 

Multa vreme, cei ce doreau sa studieze creierul erau limitati la cazuri rare precum cel al lui Phineas Gage. In ultimele decenii, insa, progresul tehnologic a dus la dezvoltarea unor noi dispozitive care au revolutionat neurostiintele: aparate care pot produce imagini ale creierului uman in timpul functionarii. Tehnicile de neuroimagistica, asa cum sunt ele denumite, permit cercetatorilor sa studieze corelatiile dintre gandire (aparent nemasurabila) si aspectele masurabile ale materiei fizice din care este alcatuit creierul. In laboratoarele din toata lumea puteti observa in direct cum diferite elemente ale creierului devin active atunci cand desfasurati diferite activitati mentale obisnuite, cum ar fi sa va amintiti chipul mamei sau sa va imaginati ca jucati fotbal.

Rezultatele acestor experimente arata ca fiecare proces mental este acompaniat de un proces cerebral. Mai ingrijorator pentru ipoteza sufletului este faptul ca aceste studii arata ca procesele cerebrale debuteaya chiar inainte ca mintea constienta sa le perceapa. Cu alte cuvinte, un cercetator care va monitorizeaza activitatea cerebrala poate afla ce decizie ati luat (stanga sau dreapta, ceai sau cafea etc.) inainte sa o constientizati. Daca „adevaratul eu” ar fi un suflet constient, acest lucru nu ar avea logica. In schimb, daca mintea este produsul unui creier fizic, atunci acest lucru este perfect normal.

De altfel, cu totii suntem constienti de stransa legatura dintre creier si minte: alcoolul, spre exemplu, ne imbata, afectandu-ne astfel atitudinea fata de risc, fata de normele sociale si schimbandu-ne alte aspecte ale personalitatii. Cu toate acestea, alcoolul este o substanta fizica; daca mintea noastra depinde de un suflet non-material, de ce ar fi atat de schimbata de o anumita molecula de carbon, hidrogen si oxigen? De asemenea, stim ca o ceasca de cafea (ca sa nu mai vorbim despre droguri precum heroina sau cocaina) ne schimba starile mentale. De altfel, chiar si nivelul de apa din organism ne poate afecta personalitatea. Neurostiintele si biologia ofera tot mai multe explicatii pentru aceste legaturi intime intre minte, corp si creier.

Antonio Damasio, unul dintre cei mai renumiti specialisti in neurostiinte din lume, ilustreaza aceasta legatura oferind drept exemplu foamea. „La cateva ore dupa o masa, nivelul glicemiei scade, iar neuronii din hipotalamus detecteaza aceasta schimbare; activarea tiparului relevant in acest caz face creierul sa modifice starea corpului astfel incat sa schimbe situatia. Va simtiti infometat si actionati pentru a opri senzatia de foame”, scrie cercetatorul. Unele dintre actiunile pe care le veti lua pentru a opri senzatia de foame pot fi inconstiente, cum ar fi faptul ca intindeti mana dupa un covrig. Altele pot fi constiente, cum ar fi faptul ca decideti sa alegeti ceva din meniul unui restaurant sau sa gatiti o reteta. Toate aceste procese mentale nu sunt, insa, decat un element al unei bucle mai ample de activitate biochimica ce a inceput cu o scadere a glicemiei.

De altfel, ce se petrece atunci cand ne scade glicemia ilustreaza si mai clar legatura dintre mental si fizic: mai intai, incepem sa ne simtim nerabdatori si devenim iritabili, iar capacitatea de concentrare scade. Asa cum stiu foarte bine diabeticii, daca glicemia scade si mai mult, devenim beligeranti, instabili din punct de vedere emotional si confuzi. Daca senzatia de foame se prelungeste foarte mult, la un momentan devenim apatici si deprimati. Toate acestea sunt schimbari semnificative ale personalitatii — acea parte a „eului” despre care se presupune ca tine de suflet — provocate de schimbari chimice care au loc in creier si in corp. Asadar, sub analiza atenta a stiintei moderne, distinctia straveche dintre mental si fizic dispare, iar gandurile si emotiile noastre se arata inradacinate in biologie.

Progresul stiintei moderne ne permite sa apreciem adevarata splendoare a creierului uman. Fiecare om are in craniul sau aproximativ 100 de miliarde de neuroni, iar fiecare dintre acestia prezinta in medie 7.000 de legaturi sinaptice cu alti neuroni. Asadar, nu este de mirare ca nu ne putem inchipui modul in care creierul produce mintea, pentru ca o asemenea complexitate este dincolo de limitele imaginatiei umane. Specialistii in neurostiinte afima ca nu este o exagerare atunci cand spunem despre creierul uman ca este cel mai complex lucru descoperit pana acum in Univers. Daca acest sistem extrem de complicat, ce cuprinde trilioane de conexiuni, nu produce mintea, ne putem intreba atunci ce rol are.

celule-nervoase

Asadar, ideea ca personalitatea umana ar putea supravietui mortii corpului pare imposibil de crezut. Acest lucru nu inseamna ca cercetatorii au reusit sa descifreze toate misterele mintii si ale creierului; nici pe departe. Neurostiintele se afla inca intr-o faza incipienta, iar mintea si creierul ascund multe mistere inca nedescifrate. Este foarte posibil chiar ca oamenii sa nu descopere niciodata modul in care creierul genereaza mintea, insa toate dovezile acumulate pana acum arata ca mintea este in totalitate dependenta de creier. Situatia este sintetizata excelent de psihologul Jesse Bering: „Mintea este ceea ce produce creierul; creierul inceteaza sa mai functioneze atunci cand murim, asadar senzatia subiectiva conform careia mintea supravietuieste mortii este o iluzie psihologica ce opereaza in creierul persoanelor vii”.

Cu cat aflam mai multe despre noi, cu atat este mai putin surprinzator faptul ca nu avem suflete. Noi, oamenii, am evoluat de-a lungul a miliarde de ani din creaturi simple care nu aveau niciun fel de viata mentala – iar inainte de acest moment din elemente ce nu erau nici macar creaturi. Fiecare dintre noi apare in urma contactului fizic dintre un spermatozoid si un ovul si se dezvolta celula cu celula. Viata mentala ce apare este in permanenta strans legata de starea corpului. De altfel, cele mai bune teorii moderne referitoare la constienta sustin ca mintea este doar o reprezentare pe care un organism fizic o face despre sine si mediul sau pentru a se ajuta sa supravietuiasca intr-o lume complexa plina de pericole fizice. Dovezile acumulate pana acum de stiinta ne spun, totodata, ca acest creier complex care produce totul – emotii, arta, gandire, religie – este un lucru mult mai uluitor decat simplul suflet postulat de Platon si teologi.

reier-mare

 

Advertisements

Posted on April 28, 2014, in Stiinta si Tehnologie and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 1 Comment.

  1. Cu cat avanseaza in cunostinte si in materia impusa de materialistii-fundamentalisti cu atat prostia savantilor este mai mare si devin mai penibili. Niciodata nu accepta ideea tampita a limitarii noastre, a barierei celor 5 simturi primitive si aparaturii pe care ei o considera ultrasofisticata dar aceasta se bazeaza tot pe cele 5 simturi numai ca aceste aparate sunt o extensie a celor 5 simturi. Dar lumea nevazuta, sufletul nostru care nu se vede, experientele meditatiilor transcedentale, experientele de dedublare si parasire a trupului experimentat de sute de mii de oameni. Acestea nu sunt dovezi ?

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: