Alegeți voi titlul!


Dar de ce să ne mirăm și pentru ce să fim atît de alarmați? Tocmai noi, care suntem atît de obijnuiți cu lucrurile de felul acesta! Ceea ce ar trebui să ne pună pe gînduri, la drept vorbind, este tocmai faptul că asemenea crime fioaroase au încetat să ni se mai pară chiar atît de îngrozitoare. Asta ar trebui să ne înspăimînte în primul rînd, faptul că am ajuns să ne familiarizăm cu monstruozitățile, nu crima săvîrșită de cutare sau cutare individ, care este totuși un fenomen izolat! Care să fie cauzele ascunse ale apatiei noastre, cum se explică indiferența noastră față de asemenea cazuri, față  de aceste semne ale vremii ce nu par să prevestească un viitor prea trandafiriu? Să fie de vină oare cinismul nostru, epuizarea prematură a gîndirii și imaginației ce se constată în sînul societații noastre atît de tinere și totuși atît de timpuriu îmbătrînite?

Noțiunile noastre morale complet răsturnate sau faptul că aceste noțiuni sunt pur și simplu inexistente? Iată o serie întreagă de probleme arzătoare, de care nu mă voi ocupa acum, deși fiecare cetățean trebuie să-și dea osteneala -e chiar dator- să le rezolve. Presa noastră, care nu mai e la fel de timidă, a și adus totuși unele servicii societății, căci numai datorită ei am ajuns să cunoaștem în toată amploarea lor consecințele nefaste ale unei deșănțări neîngrădite de nimic și ale destrămării morale! Ziarele, televizoarele și internetul ni le înfățișează cu regularitate, așa încît acum toată lumea e pusă la curent cu lucrurile acestea, chiar dacă nu frecventează sălile tribunalelor. Și ce mai este dat să citim și să auzim zi de zi? Tot felul de monstruozități ce fac să ți se încrînceneze carnea. Și mai important este însă faptul că marele număr de procese penale înregistrate la noi în țară, constituind ca să zic așa, un fenomen național, a ajuns să fie un motiv de îngrijorare generală, o adevărată calamitate, ce amenință șa ne lovească și împotriva căreia, ca împotriva oricărui flagel social, este greu de luptat.

Undeva, un tînăr și stralucit ofițer, un debutant în viață și în carieră, înjunghie pe furiș, în chipul cel mai abject și fără nici un dram de remușcare, un biet funcționar, un om care-l ajutase și față de care era îndatorat, ca să puna mîna pe o poliță și să-l jefuiască de bani. “O să-mi pot face toate poftele acum, își zice el. O să pot trăi ca un om de lume și o să-mi prindă bine și mai tîrziu în carieră.” Și dupa ce-și spintecă victima, își ia liniștit tălpășiță, avînd grijă mai înainte să îi pună o pernă sub cap. În altă parte altul, care are deja mai mult decît poate duce, fură în contiunare din banii publici, conștient de faptul ca mulți dintre semenii lui nu au ce mînca sau nu au un acoperiș deasupra capului, asta întîmplîndu-se fară a avea nici cea mai mica mustrare de conștiință. Sunt alții care, fără să comită nici un asasinat, gîndesc și simt ca niște criminali și sunt tot atît de mîrșavi în adîncul sufletului lor. Singuri, față-n fața cu propria lor conștiință, poate că se întreabă în taină: “Ce înseamnă, în definitiv, să fi cinstit? Nu cumva vărsarea de sînge este și ea o prejudecată?” Poate că se vor găsi unii să protesteze, scandalizați de vorbele mele, susținînd că sunt un om bolnav, un schizofrenic care vede totul în negru și bate cîmpii, și ale cărui aserțiuni nu sunt decît niște calomnii monstruoase. Vă mărturisesc c-aș fi primul care s-ar bucura să știe că într-adevăr așa stau lucrurile!

Vă rog nu-mi dați crezare, considerați-mă un om bolnav, dar luați aminte la ceea ce vă spun: chiar dacă n-aș avea întru totul dreptate, chiar dacă numai a unsprezecea sau a treisprezecea parte din cuvintele mele ar fi adevărată, situația este totuși îngrozitoare! Priviți cu cîtă ușurință se sinucide tineretul nostru, fară să se mai întrebe ca Hamlet: “Ce va fi dincolo?”, fară nici cea mai mică umbră de neliniște, ca și cînd problema existenței sufletului nostru și a ceea ce ne așteaptă după moarte ar fi dispărut de mult, ar fi fost definitiv îngropată și acoperită de uitare. Priviți, în șfîrșit, desfrîul ce bîntuie pretutindeni, uitați-vă în jur la cei ce nu trăiesc decît pentru plăcerile simțurilor.

Deocamdată însă ne cutremurăm de groază sau ne prefacem numai înspăimîntați, cînd în  realitate starea aceasta de lucruri constituie pentru noi un spectacol pe care-l savurăm din plin, ca niște amatori de senzații tari si extravaganțe, menite să ne scuture cinica noastră indolență, sau, dacă nu, ca niște copii înfricoșați, incercăm să alungăm cu mîna cumplitele vedenii ce ne îngheață, ori ne vîrîm capul sub pernă, sperînd că se vor risipi singure, ca după aceea, furați de plăcerile noastre, să nu ne mai gîndim deloc la ele. Odată și odată, însă, trebuie sa deschidem ochii, să ne gîndim bine ce facem, să privim cu atenția cuvenită societatea in care vrem-nu-vrem trăim, să căutăm să ne dăm seama cît mai lămurit de problemele noastre sociale, sau cel puțin să ne străduim să le înțelegem.

Advertisements

Posted on August 18, 2013, in Uncategorized and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 1 Comment.

  1. Idee de titlu…Catre nicaieri si altundeva…..
    pentru cei interesati va invitam si la noi http://drumul-catre-tine-insuti.blogspot.ro/2013/07/samanta-ta-interioara.html

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: